Atacantul, care joacă acum la Universitatea Cluj, a avut o evoluție impresionantă în acest sezon și l-a convins pe patronul de la FCSB că este “pariul său” pentru următoarea stagiune.
După ce înțelegerea dintre cele două părți a fost confirmată de clujeni, Popa a semnat contractul cu noua campioană a României, pentru o perioadă de două sezoane.
În timpul petrecut la FCSB, Daniel Popa va primi un salariu lunar de 16.000 de euro, cu 4.000 de euro în plus față de suma pe care o câștiga la Universitatea Cluj, conform informațiilor de pe Fanatik.ro. Suma plătită de FCSB pentru transferul atacantului este de 300.000 de euro, reprezentând clauza sa de reziliere, chiar dacă Gigi Becali ar fi preferat să negocieze o reducere.
Daniel Popa s-a alăturat echipei Universitatea Cluj în iulie 2023, venind liber de contract de la Chindia Târgoviște. A marcat 11 goluri în 36 de apariții în actualul sezon al Superligii și a oferit cinci pase decisive.
Înainte de a juca pentru Universitatea Cluj, Daniel Popa a evoluat la Dinamo București, FC Botoșani și Daejeon Citizen (Coreea de Sud).
Popa a jucat 106 meciuri pentru Dinamo, în toate competițiile, marcând de 17 ori și oferind zece pase decisive.
El a avut o singură apariție pentru naționala U21 a României, într-un meci cu Danemarca în 2016. La acel meci, în echipa României mai jucau jucători precum Andrei Miron, Ionuț Nedelcearu, Claudiu Bumba, Alex Ioniță și Alexandru Păun.
Source link