Chiar dacă nu a primit foarte multe șanse ca titular la Rayo Vallecano, Andrei Rațiu (26 de ani) a fost titular incontestabil în naționala României pe postul de fundaș dreapta.
Evoluțiile sale i-au impresionat chiar și pe reprezentanții cluburilor importante din străinătate. Brighton sau Atalanta Bergamo sunt doar două dintre echipele interesate de serviciile fotbalistului român.
Dumitru Dragomir, fostul președinte al LPF, este convins că Rațiu va pleca de la Rayo Vallecano pentru o sumă impresionantă, de zece milioane de euro. Atât cer și spaniolii pentru a renunța la fundașul de bandă.
„Rațiu se va vinde cu milioane, pleacă pe 10 milioane de euro, iar el va lua cel puțin 3 milioane. Acum și-au dat seama și spaniolii ce fotbalist au în curte. Mă înjură unii, dar pentru mine revelația a fost Coman. Nu am avut încredere în el și îmi pare rău. Are o inteligență pe faza de apărare, anihilează ambii jucători care pleacă în atac. Are capacitate mare de efort, dacă nu ai inteligență nu poți să faci și faza de apărare”, a spus Dragomir.
Andrei Rațiu a avut 16 apariții pentru Rayo Vallecano în stagiunea recent încheiată. Românul, născut la Aiud, dar crescut în Spania, este cotat la 1,4 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
De-a lungul anilor, fundașul dreapta a evoluat la cluburi precum Villarreal și Huesca, în Spania, și la ADO Den Haag, în Olanda. Rațiu a debutat pentru România în septembrie 2021, la o victorie cu Islanda, 2-0, și a adunat 20 de selecții pentru echipa națională. De asemenea, a participat cu România și la Jocurile Olimpice.
Source link