Analiză și informații pentru Scoția v Elveția
Scoția și Elveția se vor afla față în față miercuri, de la ora 22:00, în cadrul etapei secunde din Grupa A de la Campionatul European de fotbal (Euro 2024) din Germania. Am selectat și pariuri pentru acest eveniment, dar mai întâi să observăm câteva detalii interesante din cele două tabere, de la jocurile de debut.
Cota aleasă vine din oferta Netbet pariuri sportive.
Scoția: Forma echipei, știri și statistici
Debutul Scoției la turneul final a fost cât se poate de prost. Deși a fost însoțită de zeci de mii de fani în Germania, trupa lui Steve Clarke a fost „călcată în picioare” de reprezentativa gazdă, cu 5-1. Aceasta a fost a doua cea mai severă înfrângere a naționalei într-un turneu final, după un 0-7 cu Uruguay la Cupa Mondială din 1954.
Lucrurile au mers rău încă din prima parte a jocului. După 20 de minute, scorul era deja 0-2. La pauză, Scoția a avut un handicap de 0-3 pe tabela de marcaj, dar și din punct de vedere numeric, după eliminarea fundașului Ryan Porteous. Unicul gol a fost de fapt un autogol al lui Rudiger. Rezultatul, dar și statisticile au fost cât se poate de elocvente despre ce a însemnat acest joc pentru scoțieni: niciun șut pe spațiul porții, 32% posesie, doar 198 de pase reușite în 90 de minute, alte cinci intervenții pentru portarul Angus Gunn.
Turneul final se joacă acum pentru Scoția în primul rând în prag psihologic. Vor avea puterea Robertson & Co să treacă peste eșecul categoric din prima zi la Euro 2024? Șanse de calificare încă există și chiar destule. Pentru a nu depinde doar de ultimul joc cu Ungaria din grupă, Scoția ar trebui să bată Elveția, un adversar mai apropiat ca valoare. Cu o remiză, băieții lui Steve Clarke ar mai spera doar la un eventual loc 3 de calificare. În optimile de finală se califică și patru din cele șase reprezentative clasate pe locul 3. Este adevărat, golaverajul o dezavantajează în mod evident în acest moment.
Scoția a lăsat Norvegia în afara Euro 2024, într-o grupă de calificare în care s-au mai regăsit printre altele Spania și Georgia. A contat foarte mult startul de campanie, pentru că echipa a terminat grupa cu trei jocuri fără victorie (0-2 cu Spania, 2-2 cu Georgia și 3-3 cu Norvegia). Iar în ultimele 10 meciuri oficiale și amicale a înregistrat un singur succes, un 2-0 cu Gibraltar.
Fără doar și poate, scoțienii vor opera modificări în primul „11”. Una este forțată de suspendarea lui Porteous, după cartonașul roșu văzut la finalul primei reprize cu Germania. În locul lui ar putea să apară Grant Hanley, un alt jucător călit în ligile din Anglia. Absent de la primul joc, Billy Gilmour este și el un candidat pentru un loc de titular.
Deschide cont și pariază pe Campionatul European cu 50 RON fără depunere!
Elveția: Forma echipei, știri și statistici
Elveția nu a avut cel mai bun an înaintea Euro 2024, terminând doar pe locul secund într-o grupă de calificare cu România în care a fost considerată mare favorită, dar a început în forță turneul final. Un succes cu Ungaria, cu 3-1, care a depășit multe așteptări și care l-a mai relaxat și pe selecționerul Murat Yakin, care a fost sub mare presiune în ultima perioadă. Într-un moment în care în țară i se cerea demisia pentru că nu mai învingea pe nimeni, antrenorul a susținut că în grupa de calificare a fost vorba doar despre a ajunge la turneul final, iar în 2024 este despre a juca la European.
Elveția și-a ușurat partida cu Ungaria încă din prima repriză, pe care a încheiat-o cu un avantaj de două goluri, scor 2-0. Eroul a fost Kwadwo Duah, un atacant de la Ludogoreț, care nu jucase niciun meci până în iunie la echipa națională. El a deschis drumul echipei spre victorie. Golul secund a venit din partea unui alt jucător fără o experiență deosebită, fundașul Michel Aebischer de la Bologna. Și pentru el a fost primul gol în contul primei reprezentative. Embolo, revenit la timp după o accidentare, a închis tabela în finalul întâlnirii.
Selecționata lui Murat Yakin a practicat un joc frumos, viu, curajos. Pe lângă cele trei goluri, a șutat în alte patru ocazii pe spațiul porții, la acest capitol fiind 7-2 la final. A avut o posesie de 53%, dar și 6-2 la cornere. Deși a luat un avans încă din prima parte, Elveția nu s-a închis în apărare, ci a încercat să pună în continuare probleme.
Reprezentativa din Țara Cantoanelor a fost o prezență activă și la ultimele două ediții, când a trecut de faza grupelor. La Euro 2020, Elveția a avut un parcurs până în sferturile de finală. Acum și-ar putea asigura în mare măsură cel puțin locul 2 cu un rezultat de egalitate în fața Scoției. O victorie îi asigură prezența în optimi dinaintea partidei cu Germania, din ultima etapă a grupei.
O veste bună pentru Yakin este faptul că a fost recuperat și mijlocașul Denis Zakaria, care ar putea juca un rol important în meciurile ce vor urma. Steven Zuber este incert, în timp Silvan Widmer și Remo Freuler trebuie să fie mai atenți, să evite primirea unui cartonaș galben, care le-ar atrage automat suspendarea pentru meciul cu Germania.
Echipe probabile
Echipă probabilă Scoția |
|
---|---|
Portar | Gunn |
Fundași | Hendry, Hanley, Tierney |
Mijlocaşi | Ralston, Gilmour, McTominay, Robertson |
Atacanţi | McGinn, Christie; Shankland |
Echipă probabilă Elveția |
|
---|---|
Portar | Sommer |
Fundași | Schar, Akanji, Rodriguez |
Mijlocaşi | Widmer, Xhaka, Freuler, Aebischer |
Atacanţi | Vargas, Ndoye; Duah |
Statistica meciurilor directe Scoția v Elveția
Au trecut mai bine de 15 ani de la ultima confruntare. În 2006, într-un joc amical, Elveția a învins Scoția cu 3-1. Cea mai recentă întâlnire oficială între cele două reprezentative a avut loc la Euro 1996, când Scoția a învins Elveția cu 1-0.
Cote pentru Scoția v Elveția
Peste un eșec cu 1-5 în debutul unui turneu final se trece foarte greu. Scoția s-ar putea să „plătească” până la final pentru acest rezultat, mai ales că nu a avut nici un joc convingător în ultima perioadă (un succes în 10 meciuri). Pentru o victorie a Elveției, NetBet pariuri sportive oferă o cotă 1.84.
Deschide cont și pariază pe Campionatul European cu 50 RON fără depunere!
Scoția vs Elveția Pont: Peste 2.5 goluri
Scoția nu are altă variantă și trebuie să iasă la joc, să fie curajoasă, dacă își mai dorește ceva de la acest turneu final. Elveția va căuta la rândul ei să tranșeze problema calificării în fazele superioare încă după acest meci, fără a mai aștepta confruntarea cu Germania. Conjunctura îi este favorabilă înaintea întâlnirii. Echipa lui Yakin pare capabilă să marcheze alte 2-3 goluri. Mai ales că Scoția a primit cel puțin 2 goluri în 8 din ultimele 10 partide. Doar cu Irlanda de Nord și Gibraltar a fost sub acest prag în ceea ce privește defensiva. Nu sunt motive pentru un joc închis, de așteptare, motiv pentru care mizăm pe cel puțin 3 goluri în acest joc.
Miza:
7/10
Cota:
2.05
Status:
Pierdut
Scoția vs Elveția Pont: Elveția câștigă:Elveția marchează peste 1.5 goluri:Scoția are peste 2.5 cornere
Scoția pare cea mai slabă echipă de la acest Euro. Nu doar că a fost spulberată de Germania în primul meci din grupă, 1-5, însă și în amicale a fost mediocră. Nu a putut să marcheze timp de 58 de minute cu Gibraltar, a fost învinsă de Irlanda de Nord și a obținut un 2-2 cu Finlanda. Elveția este
Source link