Tottenham Hotspur s-a înțeles cu Leeds United pentru transferul lui Archie Gray.
Tottenham a cumpărat doi jucători de 18 ani, în această perioadă de mercato. Echipa lui Ange Postecoglou va plăti 41.25 milioane de euro și îl va trimite la schimb pe stoperul Joe Rodon, urmând să recupereze aproape 12 milioane de euro, aproximativ suma plătită pentru internaționalul galez lui Swansea, în 2020.
În această perioadă de mercato, în afară de Archie Gray, Spurs l-a mai transferat pe Lucas Bergvall (18 ani / Djurgarden / 10 milioane de euro / mijlocaș central), iar Alejo Veliz (20 de ani / FC Sevilla / atacant) și Djed Spence (23 de ani / Genoa / fundaș dreapta) au revenit după împrumuturi.
De asemenea, londonezii s-au despărțit de Joe Rodon (26 de ani / Leeds United / 11.8 milioane de euro / fundaș central), Eric Dier (30 de ani / Bayern Munchen / gratis / fundaș central), Ivan Perisic (35 de ani / Hajduk Split / extremă stânga), Ryan Sessegnon (24 de ani / contract încheiat / mijlocaș stânga), Tanguy Ndombele (27 de ani / contract încheiat / mijlocaș central) și Japhet Tanganga (25 de ani / contract încheiat / fundaș central).
Gray este urmașul unor jucători importanți din istoria lui Leeds United. Archie James Francis Gray (18 ani / 186 cm) este născut la Durham, aproape de Newcastle upon Tyne, și s-a format la academia lui Leeds United (2014-2022). La seniori a evoluat doar pentru “The Whites” (2022-2024 / 52 de meciuri). Poate evolua ca mijlocaș central, închizător și mijlocaș dreapta și este evaluat la 18 milioane de euro.
El este fiul fostului atacant Andy Gray (46 de ani / ex – Leeds, Nottingham Dorest, Bradford, Sheffield United, Sunderland, Burnley, Charlton, Barnsley / 2 selecții pentru naționala Scoției), nepotul fundașului Frank Gray (69 de ani / ex – Leeds, Nottingham Forest, Sunderland / 32 selecții și 1 gol pentru naționala Scoției) și strănepotul lui Eddie Gray (nepotul fratelui / ex – Leeds United / 12 selecții și 3 goluri pentru naționala Scoției).
Mai are trei frați, dintre care Harry este junior la academia lui Leeds United. Deși tatăl și bunicul au fost internaționali scoțieni, el a ales să joace pentru naționalele de juniori și tineret ale Angliei.
Source link