Competiția de șah clasic din acest an se desfășoară la Grand Hotel Bucharest (Sala Ronda) între 25 iunie și 6 iulie. Ceremonia de deschidere va fi transmisă în direct la TVR 1 și TVR Sport marți, 25 iunie, ora 15.00. Un rezumat al zilei va putea fi urmărit în fiecare zi de desfășurare a competiției, tot la TVR 1 și TVR Sport, la miezul nopții.
Zece dintre cei mai valoroși șahiști ai lumii (potrivit clasamentului FIDE, la acest moment), printre care și unul dintre cei mai mari șahiști ai României, Bogdan Deac, se pregătesc de startul Superbet Chess Classic România 2024 – a doua etapă a turneului internațional Grand Chess Tour (GCT), care debutează azi, 25 iunie, la București. Competiția de șah clasic din acest an se va desfășura la Grand Hotel Bucharest (Sala Ronda) între 25 iunie și 6 iulie. Jucătorii joacă în sistem turneu închis, fiecare cu fiecare, iar câștigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat.
Cei 10 jucători care dau startul competiției de la București sunt:
– Bogdan Daniel Deac
– Fabiano Caruana
– Ian Nepomniachtchi
– Nodirbek Abdusattorov
– Gukesh Dommaraju
– Wesley So
– Praggnanandhaa Rameshbabu
– Anish Giri
– Alireza Firouzja
– Maxime Vachier-Lagrave
Cu ocazia desfășurării circuitului GCT- ediția 2024, multiplul campion mondial Garry Kasparov, totodată fondator al turneului, va fi prezent, din nou, în România. Marele șahist se va afla la București în cea de-a doua parte a calendarului competiției locale.
Premiile etapei din București ajung la 350.000 de dolari. Premiile întregului circuit ajung la 1,5 milioane de dolari, dintre care 350.000 de dolari pentru etapa de șah clasic și 175.000 dolari pentru fiecare etapă de șah rapid și blitz. Totodată, ediția din 2024 va beneficia și de un fond de premii bonus, de 275.000 de dolari, care vor fi acordate primilor clasați la finalul întregului turneu.
La ceremonia de deschidere care are loc pe 25 iunie, de la ora 15.00, la Grand Hotel Bucharest, telespectatorii vor vedea prezentarea turneului și a jucătorilor din această etapă, tragerea la sorți a numerelor de concurs, urmată de prima mutare simbolică, făcută de un invitat special, precum și o serie de momente realizate cu invitații, cu participarea celor 10 mari maeștri ai șahului.
Competiția de șah propriu-zisă începe în 26 iunie, toate rundele fiind programate de la ora 15.00 până la orele 19.00 – 20.00 (în funcție de durata și rezultatele partidelor). Data de 1 iulie este zi liberă competițională.
Source link