În prima manșă a barajului, disputată pe Arena Națională, Dinamo a învins cu 2-0 în fața „ciucanilor”. Dennis Politic, winger-ul de 24 de ani al echipei din Ștefan cel Mare, a fost eroul meciului și a marcat ambele goluri.
Reacție dură din partea lui Giani Kiriță
Fostul jucător al echipei Dinamo nu s-a ferit să critice dur situația actuală a clubului.
“Efectiv mi-e rușine! Acesta este cuvântul… Mi-e rușine să mai comentez asemenea meciuri. Îți spun sincer. Chiar dacă nu mai sunt implicat, doar faptul că am jucat acolo și am câștigat trofee cu o generație de excepție. Mi-e rușine când văd ceea ce se întâmplă acum la Dinamo.
Bine că s-a terminat… S-a terminat tragic, așa cum am anticipat de mult timp. Am spus încă de la jumătatea turului că va fi un dezastru, că trebuie să se schimbe totul, că trebuie aduși jucători de nivel pentru Dinamo. Și iată că s-a întâmplat. Mi-e rușine să mai adaug ceva.
Dinamo nici măcar nu ar fi trebuit să ajungă aici. Nu mai vorbesc de ultimul meci, acel meci cu Csikszereda. Dinamo ar fi trebuit să rămână în SuperLigă fără să joace barajul, măcar acesta ar fi trebuit să fie obiectivul când au intrat în prima ligă.
Dacă oamenii care conduc Dinamo au gândit astfel, iată unde suntem acum. Și nu cred că mă poate contrazice nimeni”, a declarat Giani Kiriță.
Source link