Tony a demisionat de la Poli Iași. Până la urmă, nu jucătorii au plecat, ci chiar Tony. Antrenorul portughez a anunțat miercuri că demisionează de la echipă, chiar dacă oamenii din conducere i-ar fi dat asigurări că va beneficia de susținere, anunță Ziarul de Iași.
Sursa citată precizează că Poli Iași va fi pregătită în perioada următoare de cei care au făcut parte din staff-ul lui Tony.
Formația din Copou are suficient timp la dispoziție pentru a găsi un nou principal, având în vedere că Superliga este întreruptă pentru meciurile echipelor naționale. Poli Iași va primi vizita Universității Craiova, duminică, 15 septembrie, de la ora 18:15.
Tony a preluat-o pe Poli Iași la începutul lunii aprilie și a reușit să o salveze de la retrogradare. În acest sezon, cu portughezul la conducere, moldovenii au înregistrat două victorii, o remiză și cinci înfrângere, iar după 8 etape sunt pe locul 14, cu doar 7 puncte.
Tony, monolog după 2-6 la Sibiu: “Ne-am făcut de rușine!”
Tony, antrenorul lui Poli Iași, s-a arătat foarte dezamăgit de umilința trăită la Sibiu și a acuzat mentalitatea jucătorilor săi. Tehnicianul i-a invitat pe cei care “nu sunt fericiți” la Iași să își găsească alte echipe.
“Toată lumea știe că îmi apăr mereu jucătorii, dar astăzi nu am făcut nimic din ce am cerut. N-am avut atitudine, n-am fost concentrați. Pare că am venit aici ca turiști. Eu mereu mi-am apărat jucătorii, dar azi n-au nicio scuză. Eu sunt lider și trebuie să îmi asum responsabilitatea. Cea mai mare responsabilitate e a mea.
Trebuie să văd ei ce vor ei de la viață. Azi n-am văzut o echipă, n-am văzut jucători cu voință de a câștiga. Dacă asta e ambiția noastră, e o mare problemă. Nu poți juca cu echipele mai mari și să ai atitudine, să te bați de la egal la egal, iar aici să arătăm așa. Asta nu e echipa pe care o vreau eu!
Înaintea meciului le-am spus tot ce trebuie să facem, dar nu s-a făcut. Respectăm suporterii noștri pentru că au venit la meci. Unii nu mănâncă pentru a plăti bilet, nu stau cu familia, vin să ne susțină, iar noi ne-am făcut e rușine.
O felicit pe Hermannstadt, o echipă bună, a fost foarte eficientă. Noi trebuie să schimbăm mentalitatea. Am arătat mentalitate mică. Cine nu e fericit la Poli, să-și caute club. Eu o să am o discuție și cu conducerea, și cu toți.
N-am venit în România să fur niciun euro. Am trăit și niște lucruri anul trecut și nu e un secret. Am învins un cancer, cel mai greu meci din viața mea. Am venit aici să fac pasiunea mea, să dau tot, să ajut Poli Iași. Acum îmi e rușine. Sacrific mult, sacrific familia, sănătatea mea. Eu voi fi mereu o soluție pentru Poli Iași, nu o problemă. Pentru mine e o dezamăgire foarte mare pentru că n-am văzut echipa mea”, a spus Tony, după meciul de sâmbătă, ultimul al său pe banca lui Poli Iași.
Source link