Iuliu Mureșan, fost președinte la CFR Cluj și Dinamo, salută instalarea lui ”Il Luce” la cârma tricolorilor și susține că numirea acestuia pe banca naționalei e cea mai bună decizie din fotbalul românesc în ultimii doi ani.
”Un lucru foarte important care s-a făcut în fotbalul românesc, de când nu mai sunt eu, este reprezentat de aducerea lui Mircea Lucescu la națională. Ăsta mi se pare un fapt deosebit, extraordinar. Faptul că a fost convins să vină și să accepte prima reprezentativă este ceva fantastic și eu zic că se va vedea.
Experiența și ochiul lui vor conta mult. Este cel mai titrat antrenor român, poate din toate timpurile. A mai fost Ștefan Kovacs, cândva, pe la Ajax. Cred că FRF a pregătit asta din timp și a venit cu argumente pentru a-l convinge. Nu a fost ușor, sunt sigur”, a punctat Mureșan, potrivit sportpesurse.ro.
Primul test al lui Lucescu la națională este în luna septembrie. România va înfrunta vineri, 6 septembrie, de la ora 21:45, pe Kosovo, în timp ce luni, 9 septembrie, de la aceeași oră, prima reprezentativă o va întâlni pe Lituania. Cele două jocuri ale tricolorilor sunt în cadrul Grupei 2 a Ligii C din Nations League.
PORTARI: Florin NIȚĂ (Damac | Arabia Saudită, 25/0), Horațiu MOLDOVAN (Sassuolo | Italia, 11/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 1/0)
FUNDAȘI: Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 21/1), Cristian MANEA (FC Rapid 1923, 25/2), Andrei BURCĂ (Baniyas | EAU, 31/1), Radu DRĂGUȘIN (Tottenham | Anglia, 21/0), Virgil GHIȚĂ (Cracovia | Polonia, 1/0), Iulian CRISTEA (Universitatea Cluj, 4/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 39/2), Alexandru CHIPCIU (Universitatea Cluj, 45/6)
MIJLOCAȘI: Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 19/0), Dennis MAN (Parma | Italia, 28/7), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 74/15), Răzvan MARIN (Cagliari | Italia, 59/5), Marius MARIN (Pisa | Italia, 22/0), Darius OLARU (FCSB, 20/0), Mihai LIXANDRU (FCSB, 0/0), Ianis HAGI (Rangers | Scoția, 39/5), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 24/4), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 17/1), Alexandru MITRIȚĂ (Universitatea Craiova | 18/3)
ATACANȚI: Denis DRĂGUȘ (Trabzonspor | Turcia, 15/3), George PUȘCAȘ (Bodrum | Turcia, 44/11), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 39/5)
Source link