Singura victorie înregistrată de Rapid în a doua parte a campionatului a venit abia în ultima etapă, în derby-ul cu FCSB. Deja campioni, roș-albaștrii au cedat de două ori în fața giuleștenilor.
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, a anunțat faptul că giuleștenii s-au despărțit de trei jucători din cauza faptului că înțelegerile contractuale ale acestora cu echipa au expirat.
Așadar, din sezonul următor, Rapid nu va mai beneficia de serviciile lui Alexandru Albu (30 de ani), Dragoș Grigore (37 de ani) și Cătălin Cîrjan (21 de ani).
”Albu a terminat contractul. La fel și Dragoș Grigore. Cîrjan și-a terminat împrumutul și se întoarce la Arsenal”, a spus Victor Angelescu, potrivit DigiSport.
Ultimul meci al giuleștenilor din play-off a avut loc contra FCSB-ului. Giuleștenii s-au impus cu 2-0, grație reușitelor lui Funsho Bamgboye din minutul 12, respectiv Claudiu Petrila (minutul 43).
Mircea Lucescu, ultima dată antrenor la Dinamo Kiev în toamna lui 2023, i-a avertizat pe suporterii formației din Giulești, remarcând faptul că aceștia ar trebui să-l susțină pe Dan Șucu, acționarul majoritar al Rapidului, indiferent de ce se va întâmpla la club.
”Aveţi grijă să nu se întâmple cu Şucu lucrul care s-a întâmplat cu George Copos. Dacă ar fi continuat cu Rapid în fotbal având de partea lui suporterii, cu siguranţă ar fi menţinut echipa la un nivel care ar fi satisfăcut pe toată lumea”, a spus Mircea Lucescu, potrivit Fanatik.
Source link