Rapid a prezentat pe Constantin Grameni! Mesajul transmis de mijlocaș.

În ziua în care Viorel Moldovan, președintele clubului din Giulești, a anunțat că transferul este ca și rezolvat, Rapid a publicat anunțul oficial al mutării.

Mijlocașul în vârstă de 21 de ani ajunge la Rapid pentru suma de 400.000 de euro, așa cum a dezvăluit oficialul din Giulești. În plus, Gică Hagi va păstra și un procent dintr-un viitor transfer al internaționalului de tineret.

Constantin Grameni a transmis și un mesaj special pentru suporterii Rapidului, după ce transferul a devenit oficial. Potrivit comunicatului emis de gruparea din Giulești, mijlocașul a semnat un contract valabil pentru trei sezoane.

”Salut, rapidiști! Sunt Dina Grameni și sunt extrem de fericit că am semnat cu Rapid București. De abia aștept să încep munca în alb și vișiniu și aștept cu nerăbdare primul meci pe Giulești într-o atmosferă superbă. Hai Rapid!”, a transmis noul jucător al lui Marius Șumudică.

Mijlocașul central este evaluat la 2 milioane de euro de site-urile de specialitate și se află la prima echipă a Farului din ianuarie 2021. Până în 2027 mai avea contract cu echipa de la malul mării.

Fotbalistul a acumulat până acum 135 de apariții la Farul, a reușit să marcheze 10 goluri, dar și să paseze decisiv în nouă situații diferite.

Veniri – Timotej Jambor (Zilina / 1 milion de euro), Rareș Pop (UTA Arad / 700.000 de euro), Jakub Hromada (Slavia Praga / 500.000 de euro), Damian Rasak (Gornik Zabrze / 400.000 de euro), Alexandru Pașcanu (Ponferradina / 350.000 de euro), Filip Blazek (Banik Ostrava / 250.000 de euro), Luka Gojkovic (FK Javor / 200.000 de euro), Diogo Mendes (Maritimo Funchal / gratis), Cristian Manea (CFR Cluj / gratis), Benjamin Siegrist (Celtic Glasgow / gratis).

Reveniri după împrumuturi – Kevin Soni (Hapoel Ierusalim), Claudiu Micovschi (UTA Arad), Ștefan Pănoiu (FCU Cluj), Cătălin Vulturar (UTA Arad), Cristian Ignat (CS Mioveni), Alexandru Stan (CS Mioveni), Alexandru Crivac (Progresul Spartac), Codruț Sandu (LPS Clinceni), Rareș Stanciu (CS Tunari).

Plecări – Ermal Krasniqi (Sparta Praga / 2 milioane de euro), Funsho Bamgboye (Hatayspor / gratis), Dragoș Grigore (Buzău / gratis), Jakub Hromada (Slavia Praga / împrumut expirat), Iulian Cristea (FCU Cluj / gratis), Damjan Djokovic, Kevin Soni, Virgil Drăghia, Alexandru Crivac (contracte reziliate), Damjan Djokovic (CFR Cluj / gratis), Alexandru Albu (contract încheiat), Codruț Sandu (FCU Craiova / împrumutat), Alexandru Stan (FC Buzău / împrumutat), Cătălin Cîrjan (Arsenal / împrumut expirat).


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

www.ponturimeci.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 ponturimeci.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.