Spania – Germania 1-0, ACUM, pe PRO TV și VOYO
Min. 47: Ocazie Spania! Lamine Yamal îi pasează în careu lui Alvaro Morata, care șutează puțin peste poartă.
Min. 46: Începe repriza a doua!
Min. 45+2: Finalul primei reprize!
Min. 39: Ocazie Spania! Dani Olmo șutează de la distanță, dar Manuel Neuer reușește să respingă.
Min. 36: Ocazie Spania! Williams primește balonul în careul advers, driblează și șutează la colțul scurt, dar Neuer respinge. A fost ofsaid.
Min. 35: Ocazie Germania! După o gafă a lui Le Normand, balonul îi rămâne lui Havertz, care șutează slab, iar mingea ajunge în brațele lui Unai Simon.
Min. 21: Ocazie Germania! Kimmich centrează de pe partea dreaptă, iar Havertz reia cu capul, însă Unai Simon reține foarte bine.
Min. 17: Ocazie Spania! Fabian Ruiz șutează de la marginea careului, dar balonul trece peste poartă.
Min. 15: Ocazie Spania! Lamine Yamal șutează din lovitură liberă, dar balonul trece pe lângă poartă.
Min 4. Toni Kroos îl faultează dur pe Pedri, dar Anthony Taylor nu îi arată mijlocașului german cartonașul galben, chiar dacă fotbalistul spaniol nu mai poate continua partida.
Meciul se joacă la Stuttgart și este arbitrat de englezul Anthony Taylor.
Învingătoarea din Spania – Germania va juca în semifinale cu câștigătoarea sfertului Portugalia – Franța.
Nemții, dați de gol înaintea meciului cu Spania! Cum au arătat ultimele antrenamente
Pentru a se asigura că echipa Germaniei este pregătită pentru orice eventualitate, antrenamentele din Herzogenaurach au inclus și lovituri de la 11 metri.
“Săptămâna aceasta a avut loc o sesiune specială de antrenament cu lovituri de la 11 metri”, susține Bild, adăugând: “Scopul a fost ca jucătorii echipei să se obișnuiască cu posibila presiune suplimentară din meciul cu Spania.
La urma urmei, mâine ar putea fi prima dată când echipa națională a Germaniei ajunge la lovituri de la 11 metri, după sferturile de finală de la Euro 2016 (câștigat cu 6-5 împotriva Italiei)”.
Golgheterii Kai Havertz și Niclas Fullkrug nu prea au emoții la penalty-uri
Kai Havertz a marcat deja două goluri din penalty la acest turneu. Primul a venit în meciul de deschidere împotriva Scoției (5-1), iar al doilea în optimile de finală împotriva Danemarcei (2-0). Starul de la Arsenal a transformat ambele lovituri de la 11 metri cu multă siguranță.
Și Niclas Fullkrug este un executant impecabil de la 11 metri. A transformat 27 din 29 de lovituri de la 11 metri executate de-a lungul carierei sale.
Dani Carvajal înainte de Spania – Germania: ”Trebuie să știi să suferi”
Fundașul lateral spaniol Dani Carvajal a afirmat, înaintea partidei cu echipa de fotbal a Germaniei, din sferturile de finală ale EURO 2024, că “în astfel de meciuri trebuie să ştii să suferi”, în timp ce pentru selecționerul Luis de la Fuente acest meci ar putea fi “o finală de EURO sau de Cupă Mondială”, relatează AFP.
Întrebat despre avantajul istoric al Spaniei, care este neînvinsă din 1988 în fața Germaniei în competițiile internaționale, jucătorul echipei Real Madrid a asigurat că nu se gândește că există “o explicație clară” pentru aceste succese, iar acest gen de meciuri sunt “întotdeauna foarte echilibrate între două țări care au echipe foarte bune, meciuri 50/50, în care detaliile fac diferența”.
“Germania are jucători de clasă mondială dacă ne uităm om la om. Ei au fundași puternici, mijlocași rapizi și multă forță în atac. Eu cred că este o echipă care are caracteristici similare cu ale noastre”, a afirmat Carvajal la conferința de presă de dinaintea meciului, conform Agerpres.
Carvajal a mai calificat această partidă drept “meciul pe care toată lumea care iubește fotbalul dorește să-l vadă”, iar selecționata “La Roja”, considerată drept favorită a turneului, abordează acest meci “cu încredere și modestie”.
În privința dorinței coechipierilor săi de “a-l trimite pe Toni Kroos în retragere”, Carvajal, care a câștigat totul alături de jucătorul german la Real Madrid, a afirmat că își dorește doar să câștige și să se califice, “iar Kroos să profite la maximum de ultimele sale minute”.
Pentru selecționerul spaniol Luis de la Fuente ”acest meci este o finală”
La rândul său, selecționerul spaniol Luis de la Fuente a precizat că în calitate de suporter și-ar dori să-l vadă în continuare jucând pe emblematicul mijlocaș madrilen, dar a afirmat că jucătorii săi vor face “totul pentru ca el nu să aibă posibilitatea să primească balonul liber și să-i limiteze opțiunile de pase”.
“Acest meci este o finală. Cunoaștem potențialul nostru și pe cel al rivalului, pe care îl respectăm mult. Este un adversar cu caracteristici similare cu ale noastre. Cu cât vom face mai puține greșeli, cu atât șansele noastre vor crește”, a declarat tehnicianul spaniol.
Topul golgheterilor de la EURO 2024 după optimile de finală: killer-ul României, pe primul loc + s-au înscris fix 100 de goluri!
3 goluri: Jamal Musiala (Germania), Georges Mikautadze (Georgia), Ivan Schranz (Slovacia), Cody Gakpo (Olanda)
2 goluri: Niclas Fullkrug (Germania), Răzvan Marin (România), Kai Havertz (Germania), Harry Kane (Anglia), Fabian Ruiz (Spania), Donyell Malen (Olanda), Merih Demiral (Turcia)
Lotul Spaniei pentru EURO 2024
PORTARI: David Raya (Arsenal), Alejandro Remiro (Real Sociedad), Unai Simón (Athletic Club)
FUNDAȘI: Dani Carvajal (Real Madrid), Marc Cucurella (Chelsea), Alejandro Grimaldo (Leverkusen), Aymeric Laporte (Al-Nassr), Robin Le Normand (Real Sociedad), Nacho (Real Madrid), Daniel Vivian (Athletic Club)
MIJLOCAȘI: Álex Baena (Villarreal), Mikel Merino (Real Sociedad), Mikel Oyarzabal (Real Sociedad), Pedri (Barcelona), Rodri (Manchester City), Fabián Ruiz (Paris), Nico Williams (Athletic Club), Martín Zubimendi (Real Sociedad)
ATACANȚI: Joselu (Real Madrid), Fermín López (Barcelona), Álvaro Morata (Atlético de Madrid), Jesús Navas (Sevilla), Dani Olmo (Leipzig), Ayoze Pérez (Betis), Ferran Torres (Barcelona), Lamine Yamal (Barcelona)
Lotul Germaniei pentru EURO 2024
PORTARI: Manuel Neuer (Bayern Munich), Marc-André ter Stegen (Barcelona), Oliver Baumann (TSG Hoffenheim)
FUNDAȘI: Waldemar Anton (VfB Stuttgart), Benjamin Henrichs (RB Leipzig), Joshua Kimmich (Bayern Munich), Robin Koch (Eintracht Frankfurt), Maximilian Mittelstädt (VfB Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Toni Rüdiger (Real Madrid), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayer Leverkusen)
MIJLOCAȘI: Robert Andrich (Bayer Leverkusen), Chris Führich (VfB Stuttgart), Pascal Groß (Brighton), İlkay Gündoğan (Barcelona), Toni Kroos (Real Madrid), Jamal Musiala (Bayern Munich), Aleksandar Pavlović (Bayern Munich), Leroy Sané (Bayern Munich), Florian Wirtz (Bayer Leverkusen)
ATACANȚI: Maximilian Beier (Hoffenheim) Niclas Füllkrug (Borussia Dortmund), Kai Havertz (Arsenal), Thomas Müller (Bayern Munich), Deniz Undav (VfB Stuttgart)
Source link