articol scris de Digi Sport
07.07.2024, 17:55
-
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, duminică, 21:00, DGS 1
Spania s-a calificat în semifinalele EURO 2024, după ce a învins-o pe Germania, scor 1-2, dar a primit și o veste proastă.
Toni Kroos (34 de ani) l-a accidentat pe Pedri (21 de ani), în încercarea de a opri un contraatac al ibericilor, în prima repriză, iar jucătorul Barcelonei a avut nevoie de schimbare.
Pedri i-a acceptat scuzele lui Toni Kroos: ”Acesta este fotbalul și se întâmplă aceste lucruri”
La o zi distanță după ce l-a accidentat pe Pedri, Kroos și-a cerut scuze într-un mesaj postat pe rețelele sociale. Fotbalistul Barcelonei nu a rămas indiferent și a ținut să îi răspundă neamțului.
Pedri a suferit o entorsă la genunchiul stâng și ar urma să fie indisponibil cel puțin o lună și jumătate.
”Am venit în Germania pentru EURO 2024 și voi continua aici, până la final. Pentru că visul, nu te îndoi, continuă.
Săptămâna aceasta este timpul să încurajăm și să contribuiți într-un alt mod la această mare familie care este naționala Spaniei. Sprijinul vostru este incredibil.
Cel mai greu moment a trecut și acum începe drumul de întoarcere, pentru a fi în curând la maxim cu Barcelona.
Mulțumesc Toni Kroos pentru mesajul tău. Acesta este fotbalul și se întâmplă aceste lucruri. Cariera și palmaresul tău rămân pentru totdeauna. Vreau doar să mai spun un lucru. HAI SPANIA!”
Toni Kroos și-a cerut scuze lui Pedri după ce l-a accidentat
Fotbalistul Barcelonei ar urma să fie indisponibil cel puțin o lună și jumătate. La 24 de ore de la finalul meciului cu ibericii, Toni Kroos a dorit totuși să își ceară scuze lui Pedri, pentru faultul comis.
”Este foarte important pentru mine să îi cer scuze lui Pedri și să-i doresc însănătoșire grabnică! Nu a fost intenția mea să-l accidentez.
O recuperare rapidă și toate cele bune. Ești un jucător grozav”
Etichete:
spania,
germania,
toni kroos,
pedri
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News