Denis Drăguș, unul dintre marcatorii “Generației de suflet” în meciul împotriva Ucrainei, s-a căsătorit cu Vanessa, femeia care i-a dăruit două fetițe. Evenimentul a coincis cu botezul celei mici.
Nunta lor a avut loc într-un cadru de poveste, în apropierea Bucureștiului, iar unul dintre nași este antrenorul Marius Șumudică. La petrecere au venit și colegii din echipa națională.
Nunta lor a fost inițial programată în luna mai, dar a fost amânată din cauza calificării echipei la EURO 2024. Cei doi au ales să facă nunta în aceeași zi cu botezul.
Denis Drăguș și Vanessa se cunosc de la vârsta de 10 ani și au devenit un cuplu în 2021. Vanessa este cea mai mare susținătoare a lui Denis și l-a însoțit în toate călătoriile sale din Belgia până în Turcia.
Vanessa Drăguș: “E greu să descriu în cuvinte pentru că probabil o să încep să plâng. Denis, pentru mine, e întreaga lume, întreg Universul, n-am cuvinte să descriu. El e cel mai bun om, cel mai minunat suflet, cel mai minunat tată, cel mai minunat soț”.
Pregătirile pentru nuntă au fost făcute într-un timp scurt, deoarece cei doi s-au întors recent din Germania. La petrecere au fost servite mâncăruri tradiționale românești. Vanessa a purtat două rochii, iar fiica lor a fost botezată în aceeași seară.
Vanessa Drăguș: ”Cea mai emoționantă parte a fost ceremonia și la asta m-am gândit în ultimele zile. Am plâns și la ceremonia noastră și la cea a micuței. Nu pot descrie, pentru că încă sunt așa copleșită de tot ce s-a întâmplat”.
Emoțiile au fost intense pentru ambii miri și au fost însoțiți de jucători din echipa națională. Cei doi au avut două rânduri de nași, printre care s-au numărat Marius Șumudică și soția sa.
Meniul a fost complex, de la file de sturion la sarmale, iar invitații au avut opțiuni variate pentru băuturi. La nuntă au fost prezente și surprize muzicale, precum interpretarea lui Theo Rose.
Sursa: Pro TV
Data publicării: 10-07-2024 19:39
Source link