articol scris de Digi Sport
10.07.2024, 15:54
-
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:00, DGS 1
-
Media: Fotbal European, miercuri, 21:00, DGS 1
Marian Velicu (47 de ani), vicecampion mondial la box, a decedat în cursul zilei de 10 iulie.
Pugilistul, care a fost legitimat la Clubului Sportiv Dinamo, a participat la Jocurile Olimpice, ediția din anul 2000, desfășurată la Sydney. După ce s-a retras din activitate a lucrat ca polițist în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (DGPMB).
De asemenea, fostul pugilist avea în palmares și o medalie de bronz la Campionatele Europene.
Fostul boxer Marian Velicu a murit la doar 47 de ani, răpus de o boală incurabilă
Vestea morții pugilistului dinamovist a apărut pe siteurile de comunicare ale CS Dinamo.
“Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a fostului pugilist Marian Velicu. În vârstă de numai 47 de ani, acesta s-a stins în urma unei boli necruţătoare.Component al secţiei de box de la Dinamo, Marian Velicu a fost vicecampion mondial şi medaliat cu bronz la Campionatele Europene, la categoria 48 kg”, a fost mesajul transmis de oficialii dinamoviștilor.
Federația Română de Box a anunțat și ea trecerea în neființă a fostului campion: “În urma unei boli necruțătoare, s-a stins din viață fostul boxer Marian Velicu, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la Campionatele Europene, la categoria 48 kg.
De asemenea, Marian Velicu a participat la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”
Etichete:
box
,
vicecampion
,
marian velicu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Source link