Kylian Mbappe (26 de ani) a semnat cu Real Madrid la începutul lunii iunie, înaintea EURO 2024.
Acum, în semifinalele competiției, Franța va întâlni Spania, chiar următoarea destinație a lui Kylian Mbappe.
Kylian Mbappe nu va vorbi în fața presei înainte de Spania – Franța. Starul lui Real Madrid este ”protejat” de francezi.
Kylian Mbappe a fost o prezență constantă în fața jurnaliștilor la EURO 2024. Starul francez a prefațat și a oferit mai multe declarații de-a lungul Campionatului European din Germania.
Cu toate acestea, acum, înainte de Spania – Franța, francezii au luat o decizie radicală. Kylian Mbappe va fi înlocuit cu Adrien Rabiot ”în lumina reflectoarelor”.
Motivul principal din spatele deciziei este faptul că fotbalistul a semnat recent cu Real Madrid, unde va evolua cel puțin până în 2029. Astfel, o analiză făcută chiar de el înaintea meciului ”de foc” poate ”agita apele” la Madrid.
Prezentarea lui Kylian Mbappe pe Santiago Bernabeu va avea loc pe 16 iulie.
Potrivit Relevo, oficialii lui Real Madrid vor organiza un eveniment special în care va fi prezentat Kylian Mbappe pe Santiago Bernabeu în cursul zilei de marți, 16 iulie.
Această dată vine la două zile după desfășurarea finalei EURO 2024, care este programată pe 14 iulie și în care ar putea evolua chiar naționala Franței, la care joacă Mbappe.
În acest eveniment, Mbappe va fi văzut pentru prima dată în tricoul oficial de joc al lui Real Madrid după transferul la actuala ”Regină a Europei”.
Etichete: real madrid, spania franta, kylian mbappe.
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News.
Source link