Îndrumări de la înțeleptul de la Muntele Athos către Regele Charles. “Mulți români sunt mari iubitori de jocuri de noroc. E o abordare greșită!”

Cum putem scapa de stres, de dependenta de jocurile de noroc sau de telefon, cum ne gasim perechea sau cum ne alegem profesia au fost cateva dintre intrebarile la care a raspuns, la Cluj, staretul Manastirii Vatopedu de la Muntele Athos. Arhimandritul Efrem este un adevarat duhovnic al Regelui Charles.

Arhimandritul Efrem, staretul Manastirii Vatopedu, a doua in ierarhia manastirilor din Muntele Athos, a fost primit la Cluj de sute de credinciosi care au avut ocazia sa afle raspunsuri la problemele lor din partea monahului cu care regele Charles al III-lea se sfatuieste atunci cand viziteaza Muntele Sfant al Greciei.

“Intalnirile sale regulate cu Efrem, staretul de la Vatopedu – manastirea sa adoptiva de pe Muntele Athos – au contribuit la alimentarea speculatiilor ca printul este instruit personal in crestinismul rasaritean, chiar daca acesta este negat cu inverșunare de oficiali de la curte”, scria cotidianul “The Guardian” in 2004.

Jurnalistii britanici mai notau ca staretul este un vizitator frecvent in Highgrove, la resedinta familiei regelui Charles al III-lea si a reginei Camilla.

Regele are aici un mic “domeniu” format dintr-o casuta si un lac. Printul vine cu vaporul si sta cate doua saptamani in fiecare vara.

Evenimentul de marti seara, din Casa Universitarilor (Universitatea Babes-Bolyai) de la Cluj-Napoca, a fost organizat de Mitropolia Clujului, Maramuresului si Salajului in colaborare cu ASCOR Cluj-Napoca si Asociatia Prietenii Bisericii Studentilor si Universitatea Babes-Bolyai.

Dupa o scurta introducere, staretul a raspuns intrebarilor celor aflati in sala, care nu au avut altceva de facut decat sa scaneze un cod QR cu telefonul si sa se conecteze la o platforma, unde au postat zeci de intrebari. Un preot a ales dintre acestea si i le-a adresat Arhimandritului Efrem prin intermediul unui translator.

Monahul a raspuns in limba greaca si s-a facut traducerea simultana. Raspunsurile au fost interesante, starețul dând dovada de o deschidere pe care multi preoti, care nu traiesc izolati pe un munte, nu o au.

Intrebat despre cum poate sti un tanar care e cea mai buna alegere pentru o viitoare sotie, Efrem a spus: “Sunt chestiuni care tin de inima. Trebuie sa ascultati ce va spune inima, iar parintii nu trebuie sa intervina. El a relatat ca a fost rugat de o credincioasa sa-i convinga fiica sa renunte la baiatul cu care voia sa se casatoreasca. “Dupa ce am vorbit cu ea, mi-am dat seama ca problema era la mama, nu la fiica.” “Dupa ce i-am zis asta, mama nici nu mi-a mai dat buna ziua”, a conchis staretul amuzat.

Intrebat cum putem sa-i facem pe copiii sa mearga la biserica, daca ei nu doresc acest lucru, staretul a spus ca parintii nu trebuie sa exagereze: “Trebuie sa vorbim cu copiii pana unde acestia asculta. Nu-mi place cand mama ii toarna copilului apa in cap dimineata ca sa-l trimita la biserica. In loc sa spuneti multe copiilor vostri despre Dumnezeu, mai bine le spuneti lui Dumnezeu multe despre copiii vostri.”

Despre dependenta de telefonul mobil, arhimandritul a spus: “Este o mare ispita. Daca stam aproape de Hristos vom folosi telefonul doar in limitele strictului necesar, si nu sa ne satisfacem poftele. Este o dependenta puternica, din pacate! Telefonul are un buton care il inchide si se poate inchide.”

“Romanii sunt mari iubitori de jocuri de noroc. Este gresit!”, a constatat arhimandritul. El i-a sfatuit pe cei care au aceasta patima sa renunte: “Cei ce au cazinouri si se ocupa cu jocuri de noroc sunt foarte bogati pentru ca au gasit un mod legal de va fura pe voi care mergeti acolo ca sa castigati. (…) Toti cei care jucati, va rog sa va lasati, pentru va nedreptatiti pe voi, pe familia voastra, si va lepadati de pronia Dumnezeiasca.”

Un tanar l-a intrebat cum poate scapa de stres si de frici.

“Cine este cu Hristos nu se teme de nimic. Ravnirea de Dumnezeu indeparteaza frica si spaima. Sunt fel de fel de oameni care au atacuri de panica. Dar daca inima ta e in comuniune cu Hristos nu poti avea atacuri de panica. Hristos este siguranta si veselia mea. Daca primim poruncile lui Dumnezeu in viata noastra vom avea pace”, a explicat acesta.

El a povestit ca, uneori, ii intreaba pe credinciosi de ce au venit la Athos si i se raspunde: “Am venit ca sa ma linistesc.” Ca sa-i tachineze, el ii apostrofeaza: “Gresit! Aici nu e psihiatrie, ca sa primesti medicamente sa te calmezi. Aici ai venit ca sa gasesti pacea lui Hristos care e altceva decat linistea. Pacea lui Hristos e ceva mai adanc”.

Staretul a explicat, in spirit de gluma, de ce nu a functionat comunismul. “Daca ai 10 lucruri, comunistii spun sa le dai lor 9 si sa le dea ei la ceilalti dupa nevoi. Biserica, in schimb, spune sa dai cele 9 lucruri la cine vrei tu”.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

www.ponturimeci.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 ponturimeci.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.