Real Madrid, echipa antrenată de Carlo Ancelotti, a fost dominată în primul act al meciului, dar în repriza secundă s-a dezlănțuit și a reușit să marcheze de două ori, prin Dani Carvajal în minutul 74 și Vinicius Jr în minutul 83.
Ilie Dumitrescu a analizat finala de pe Wembley și a fost impresionat de prestația lui Vinicius Junior, pe care îl consideră cel mai bun jucător din acest sezon din Liga Campionilor. “Vini Jr. m-a impresionat, el fiind cel mai bun jucător al competiției. Real Madrid a știut să sufere în prima parte și a fost susținută de Vinicius Jr., care a contribuit foarte mult pe faza defensivă. A făcut un dribling superb, cred că cel mai frumos din acest sezon, și a creat faza fixă care a schimbat meciul. Cu maturitate și experiență, Real a reușit să marcheze și cel de-al doilea gol. O fază fixă a schimbat totul, este o fază lucrată”, a declarat Dumitrescu.
Real Madrid a câștigat al 15-lea trofeu al Ligii Campionilor UEFA pe Wembley, consolidându-și astfel poziția de cea mai titrată echipă din competiție. AC Milan se află pe locul doi în acest clasament, având în palmares “doar” șapte astfel de trofee.
Source link