Principalele marcatoare ale partidei au fost Kirdiaşeva cu 6 goluri, Rodriguez 6, Fujita 6, pentru Gloria, respectiv Omoregie 9, Arntzen 5, Neagu 4, pentru CSM București. Chiar și în absența jucătoarelor Cristina Laslo și Nicoleta Dincă, Gloria Bistrița a dominat meciul fără drept de apel și a condus și la 7 goluri (24-17, min. 43), în fața unei echipe CSM București de nerecunoscut.
Cele două formații au mai avut o confruntare oficială în acest sezon, în 23 august, dar în Supercupa României, câștigată atunci de CSM, cu 28-27, potrivit News.ro.
Sezonul 2024-2025 a început pentru căpitanul CSM, Cristina Neagu, de la borna 1.132 de goluri marcate în Liga Campionilor, față de cele 1.141 reușite de Jovanka Radicevic, liderul acestui top all-time remarcat de EHF. După meciul cu Gloria, Neagu adună 1.136 goluri.
În grupa A mai sunt programate în runda inaugurală partidele dintre FTC Budapesta – Nykobing Falster Handboldclub, Podravka Koprivnica – Krim Ljubljana și Storhamar Handball Elite – Metz Handball.
În etapa a II-a, CSM București va juca pe teren propriu cu Storhamar (15 septembrie), iar Gloria Bistrița în deplasare cu Metz (14 septembrie).
În grupa B a competiției joacă și vicecampioana Rapid București, care va debuta duminică, pe teren propriu, cu Buducnost.
Primele două clasate în cele două grupe se califică direct în sferturi, iar echipele de pe locurile 3-6 vor evolua în play-off, pentru alte patru locuri disponibile în sferturi, fază în care se va lupta pentru Turneul Final Four de la Budapesta (31 mai – 1 iunie).
Deținătoarea trofeului este formația ungară Gyor ETO, care a câștigat în 2024 al șaselea trofeu.
Source link