Patronul FCSB-ului s-a arătat impresionat de câțiva jucători după meciul din Supercupa României cu Corvinul Hunedoara, câștigat cu 3-0. Printre remarcații lui Becali se numără și Baba Alhassan, pe care-l va include în echipa de start în noul sezon. Astfel, cel ”sacrificat” va fi Mihai Lixandru, care a fost printre fotbaliștii apreciați de Gigi Becali în sezonul precedent, la finele căruia FCSB a câștigat titlul.
600.000 de euro a plătit Gigi Becali pentru a-l transfera pe Baba Alhassan de la Hermannstadt în iarna acestui an. Până acum, mijlocașul a bifat 18 apariții în tricoul campioanei României. ”Acum să nu se supere Lixandru, că-l lăudam, dar i-a luat fața Baba (n.r.-Baba Alhassan). Ce să faci? Eu zic că pe toate posturile, dacă vorbim de echipa de titulari, avem jucători valoroși”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
După primul meci cu Virtus, din deplasare, FCSB va primi vizita celor de la Universitatea Cluj în prima etapă din noul sezon al Superligii. Va urma returul cu formația din San Marino, după care deplasarea de pe terenul celor de la Unirea Slobozia.
FCSB, în această perioadă de transferuri:
Antrenor – Elias Charalambous (confirmat)
Veniri – Marius Ștefănescu (Sepsi OSK / 1.31 milioane de euro), Daniel Popa (FCU Cluj / 300.000 de euro), David Kiki (FCV Farul Constanța / gratis)
Reveniri după împrumuturi – Alexandru Musi (Petorlul), Malcolm Edjouma (Bari), Ovidiu Perianu (FC Buzău), Victor Stancovici (Unirea Dej), Matei Tănasă (FC Buzău)
Plecări – Ovidiu Popescu (FCU Cluj / gratis), Ovidiu Perianu (Unirea Slobozia / împrumutat), Matei Tănasă (Poli Iași / gratis), Cătălin Gogor (Șelimbăr / gratis)
Source link