“`
articol scris de Digi Sport
03.07.2024, 19:06
-
Supercupa: FCSB – Corvinul, joi, 20:00, DGS 1
-
Media: Digi Sport Special, joi, 22:00, DGS 1
FCSB va întâlni Corvinul Hunedoara, joi, 4 iulie, de la ora 20:00, în Supercupa României.
Confruntarea va putea fi urmărită ÎN DIRECT pe Digi Sport 1, dar și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Elias Charalambous, despre jucătorii FCSB-ului înainte de meciul din Supercupa României: ”Au așteptat ca nebunii să înceapă sezonul!”
Elias Charalambous (43 de ani) a prefațat duelul FCSB – Corvinul din Supercupa României. Antrenorul campioanei e încrezător de faptul că ”roș-albaștrii” vor pune mâna pe un nou trofeu.
”Ne așteaptă acest meci de Supercupă. E un joc foarte important pentru noi. E un trofeu pus în joc și vrem să debutăm în noul sezon în cel mai bun mod posibil. Vrem să câștigăm trofeul. Întâlnim un adversar periculos, care chiar dacă nu sunt în prima ligă, au arătat că au jucători care stau foarte bine din punct de vedere fizic.
Jocul cu echipa Corvinul Hunedoara va fi foarte greu.
Va fi un joc dificil, dar suntem pregătiți pentru acest meci. Sper ca jucătorii FCSB-ului să facă un meci bun și să îi facem din nou fericiți pe fani, cu un nou trofeu câștigat.
Toții jucătorii mei au așteptat ca nebunii să înceapă sezonul! Meciurile amicale din Olanda le-au tratat ca pe niște meciuri oficiale. Abia așteptau să înceapă sezonul.
(n.r. V-ați pregătit și pentru penalty-uri?) Ne-am pregătit să câștigăm jocul. Dacă ajungem la penalty-uri, vom vedea”, a declarat Elias Charalambous, înainte de FCSB – Corvinul Hunedoara.
Elias Charalambous: ”Băieții s-au adaptat foarte bine și au adus calitate întregului lot!”
Înaintea meciului, Elias Charalambous a vorbit și despre cei trei jucători transferați de campioana României. Antrenorul cipriot a transmis că aceștia au adus plus valoare lotului de la FCSB.
”(n.r. Cum i-ați simțit la antrenamente pe jucătorii transferați în această vară? Ce șanse au să joace în Supercupă?) După știți și după cum ați văzut, nu am făcut foarte multe transferuri în această vară.
Credem că a fost cea mai bună variantă, pentru că oricum echipa noastră era foarte bună. Sunt mulțumit de jucătorii aduși. Băieții s-au adaptat foarte bine și au adus calitate întregului lot. Cu siguranță ne vor ajuta în noul sezon”, a declarat Elias Charalambous, în cadrul conferinței de presă.
Etichete:
supercupa romaniei
,
elias charalambous
,
fcsb corvinul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
“`
Source link