Viorel Moldovan consideră că pot fi extrase lucruri pozitive chiar și după remiza din derby-ul cu Dinamo, deși Rapid a rămas fără victorie în acest sezon din Superliga României. Unul dintre acestea este faptul că Rapid a încheiat partida cu patru jucători under-21 pe teren.
Înaintea partidei, președintele lui Rapid declara că este absolut convins că Rapid o va răpune pe Dinamo, dar, la finalul partidei cu Dinamo, discursul lui Viorel Moldovan s-a schimbat. Oficialul lui Rapid s-a arătat dezamăgit de faptul că jucătorilor giuleșteni le lipsește ”instinctul de ucigaș” în fața porții.
”Sunt o grămadă de factori pozitivi, aș vrea să scot în evidență faptul că am terminat cu patru underi în teren. Sunt tineri, au nevoie de încredere, contextul actual îi bulversează un pic. După pauză am fost altfel, cu mai multă încredere. Nu îmi place că discutăm despre această presiune, trebuie să știi să faci față acestei presiuni, pentru că la finalul lunii, când îți intră salariul în cont, e cam bine, nu te mai gândești l presiune. Alții ar trebui să aibă presiune, un doctor cardiolog sau un miner. Da, în sport, dacă ești competitiv, faci față presiunii.
S-a vorbit foarte mult despre această presiune. Am fost și eu fotbalist, sunt momente când nu îți ies lucrurile, dar nu trebuie să cedezi, trebuie să știi să te bați până la capăt.
Trebuie să avem instinct de ucigaș și nu avem acest instinct. La Arad, acasă cu CFR, la Ploiești, cu Sepsi, la Buzău, acum, am avut posibilitatea să ucidem adversarul, nu am reușit și nu am făcut acest lucru, l-am lăsat să supraviețuiască și uite ce se întâmplă. Iei câte un punct, mai și pierzi… Fondul de joc nu pot să spun că a fost unul strălucit, dar azi, cel puțin în a doua repriză, au fost momente foarte bune. (…)
Trebuie să fie răbdare, ce putem să facem? Fanii normal că sunt dezamăgiți, la fel de dezamăgiți suntem și noi, așa suferință nu am mai trăit de foarte mult timp. Nu ne ies lucrurile, trebuie să fim bărbați, trebuie să muncim mai mult. Sunt mulți cunoscători care trag anumite concluzii. Îi lăsăm în pace să își exprime opinia, să își dea cu părerea. Noi trebuie să mergem mai departe și să reușim să câștgăm un joc”, a spus Viorel Moldovan.
De altfel, președintele lui Rapid s-a arătat nemulțumit de arbitrajul lui Iulian Călin, despre care spune că a fragmentat foarte mult jocul și a acordat un penalty mult prea ușor pentru ”Câinii Roșii”.
”Nu aș dori să vorbesc prea mult despre arbitraj, jocul a fost foarte fragmentat, maniera de arbitraj m-a dezamăgit un pic, dar nu aș vrea să găsesc o scuză din acest punct de vedere. Un penalty acordat prea ușor pentru Dinamo. Cred că jucătorul lui Dinamo a căzut înainte. Din păcate asta a fost, ce putem face decât să mergem mai departe”, a mai spus Moldovan.
Ce spunea Viorel Moldovan înaintea derby-ului Rapid – Dinamo
Clasamentul din Superliga României
Source link