În replică, Ioan Varga, principalul finanțator al CFR-ului, i-a transmis antrenorului că va trebui să se obișnuiască cu această politică a clubului.
“Îmi e drag. Îl înțeleg perfect, pentru că și eu vreau performanță și bani mulți. Dar, trebuie să înțeleagă că un club funcționează și din vânzarea de jucători. Altfel, nu poți să plătești mereu salarii mari și să creezi condiții. Am adus și vom aduce jucători cel puțin de același nivel cu cei care pleacă. Valoarea echipei nu scade, dar încasările cresc. Avem oferte pentru 17 jucători. Suntem un club care știm să facem și bani și performanță. Obiectivul s-a schimbat. În trecut era vorba doar de performanță, performanță, performanță. Acum ne dorim performanță, bani, performanță”, a spus Nelu Varga, potrivit Prosport.
După primele șase etape din Superliga, CFR Cluj ocupă locul șapte în clasament, cu șapte puncte, aflându-se la șapte puncte în spatele liderului Universitatea Craiova.
CFR Cluj în perioada de mercato:
Antrenor – Dan Petrescu (confirmat)
Veniri – Louis Munteanu (Fiorentina / 2.3 milioane de euro), Leo Bolgado (Leixoes / 500.000 de euro), Meriton Korenica (Manisa FK / 400.000 de euro), Anton Kresic (HNK Rijeka / 400.000 de euro), Virgiliu Postolachi (Grenoble / 200.000 de euro), Andrei Artean (Apollon Limassol / gratis), Simao Rocha (Pacos Ferreira / gratis), Mohamed Kamara (Hapoel Haifa / gratis), Armend Thaqi (FC Ballkani / gratis), Adrian Păun (Hapoel Beer Sheva / gratis), Kalifa Kujabi (Frosinone / gratis), Beni Nkololo (Al Orobah / gratis), Alan Aussi (Ponferradina / gratis), Mihai Popa (Torino / împrumutat)
Reveniri după împrumuturi – Luca Mihai (Poli Iași), Isaac Nortey (CFC Argeș), Ricky Gneba (Chindia), Moussa Samake (Olimpia Satu Mare), David Ciubăncan (CSM Deva), Andrei Peteleu (FCU Cluj), Rareș Gal (CSU Alba Iulia), Mihai Pânzariu (FC Bihor)
Plecări – Philip Otele (Al Wahda / 3.5 milioane de euro), Răzvan Sava (Udinese / 2.5 milioane de euro), Cătălin Căbuz (FC Hermannstadt / 50.000 de euro), Cristian Manea (Rapid / gratis), Isaac Nortey (EN Paralimniou / gratis), Petar Mamic (Zrinjski Mostar / gratis), David Ciubăncan (Minaur Baia Mare / gratis), Cristian Chira (Oțelul Galați / gratis), Anton Kresic (HNK Rijeka / împrumut expirat), Alan Aussi (Ponferradina / împrumut expirat), Raul Clemeniuc (FC Bihor / împrumut încheiat), Cristian Bălgrădean, Filippo Falco, Omar El Kaddouri, Durel Avounou (contracte încheiate), Luca Mihai (Poli Iași / împrumutat), Carl Davordzie (Cehlăul / împrumutat), Moussa-Tiefing Samake (CSM Reșița / împrumutat)
Source link