În doar 17 minute, Al-Hilal l-a învins pe Al-Nassr. Milinkovic-Savic (55), Mitrovic (63, 69) și Malcom (72) au marcat, iar CR7 a pierdut primul trofeu pus în joc în acest sezon.
La scorul de 1-3, starul portughez a făcut semn din mâini că totul s-a terminat, iar când tabela a indicat 1-4, Ronaldo, aflat la centrul terenului, a insinuat printr-un gest evident că toți colegii săi din defensivă dorm.
Apoi, CR7 a mai făcut un semn, care nu poate fi reprodus, prin care le-a transmis coechipierilor că se vede că le este teamă de adversar.
Gesturile lui Cristiano au stârnit „o avalanșă” de reacții pe rețelele sociale: „Cum să-ți umilești coechipierii în halul ăsta?”, „O lipsă de respect marca Ronaldo”, „Așa trebuiau să-i facă și lui colegii de la naționala Portugaliei”, „După faza asta, ar trebui să plece de la Al-Nassr”, „Mai bine s-ar duce el să doarmă” sau „Cred că a venit timpul să spună STOP”.
Desigur, au existat și persoane care i-au luat apărarea lusitanului: „E normal, nu are cu cine să joace”, „N-ai cum să nu te enervezi când vezi cum arată apărarea lui Al-Nassr” sau „Așa se întâmplă când tu dai totul, iar alții par neinteresați”.
Source link