Craiova nu a avut un start spectaculos în perioada de transferuri din acestă vară, dar câteva mutări efectuate vor afecta alcătuirea primului “11”.
Jucătorii care se pot impune rapid vor fi Silviu Lung Jr., care va fi probabil preferat pe post lui Laurențiu Popescu și David Lazar, în timp ce noul atacant costarican Carlos Mora a fost adus pentru a rezolva una dintre marile probleme ale echipei din sezonul trecut. Vârful adus de la Alajuelense va avea probabil prima șansă în fața lui Elvir Koljic și Jovan Markovic.
Om de bază în noua stagiune ar putea fi și Alexandru Cîmpanu, care a avut evoluții bune sub comanda lui Neluțu Sabău la Universitatea Cluj și ar putea primi o nouă șansă, mai ales că transferul său de la Botoșani a costat 500.000 de euro în 2020. Echipa a pierdut și doi jucători importanți în această vară, Raul Silva și Alexandru Mateiu.
Echipa va începe noul sezon al Superligii pe 13 iulie și va întâlni formația învinsă dintre Botev Plovdiv și NK Maribor în turul al doilea preliminar al Europa League.
Primul “11” probabil al Craiovei:
SILVIU LUNG JR. – Ștefan Vlădoiu, Denil Maldonado, Juraj Badelj, Nicușor Bancu – Alexandru Creţu, Anzor Mekvabishvili – ALEXANDRU CÎMPANU, Ștefan Baiaram, Alexandru Mitriţă – CARLOS MORA (Elvir Koljic)
Cum s-a descurcat CSU Craiova în această perioadă de mercato:
Antrenor – Costel Gâlcă (confirmat)
Veniri – Silviu Lung Jr. (Poli Iași / gratis), Carlos Mora (Alajuelense / 300.000 de euro), Ștefan Bană (promovat de la juniori)
Reveniri după împrumuturi – Alexandru Cîmpanu (FCU Cluj), Ante Roguljic (FCU Cluj), Atanas Trică (CS Tunari), David Sala (CSM Alexandria), Denis Benga (Ceahlăul)
Plecări – Alexandru Mateiu (Petrolul / gratis), Raul Silva (contract încheiat), Atanas Trică (contract reziliat), Jalen Blesa (Dinamo Batumi / împrumutat)
Source link