În acest caz, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară au efectuat miercuri două percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, într-o cauză în care se efectuează cercetări pe numele lui Paul Neagu și Nassar Ghaleb, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată, complicitate la trafic de persoane în formă continuată și influențarea declarațiilor.
Potrivit unor surse judiciare, Paul Neagu a fost ajutat de Nassar Ghaleb, cetățean român de naționalitate libanez, acesta fiind patronul unui restaurant din Constanța.
Procurorii susțin că, în perioada 2013 – 2019, suspectul Paul Neagu, în calitate de antrenor al unui lot național feminin de sporturi de iarnă, a recrutat trei persoane vătămate, prin abuz de autoritate și inducere în eroare, cu privire la obținerea unor performanțe sportive interne și internaționale, în scopul exploatării sexuale, prin obligarea la practicarea prostituției.
Ulterior, Paul Neagu le-a adăpostit pe victime în incinta sediului social aparținând unui centru sportiv situat în municipiul Constanța și le-a transportat în țară și în străinătate, respectiv în mai multe locații din municipiul Constanța, precum și pe teritoriul Germaniei, Principatului Monaco și Letoniei.
„Astfel, profitând de starea de vădită vulnerabilitate a victimelor, de atașamentul emoțional și ulterior de starea de sănătate psihică precară, suspectul le-a constrâns fizic și moral să întrețină acte sexuale cu persoane de sex masculin, în scopul obținerii unor foloase patrimoniale, sub forma unor sponsorizări oferite lotului național feminin de sporturi de iarnă. De asemenea, la data de 04.05.2023, în scopul determinării uneia dintre persoanele vătămate să își retragă ori să își schimbe declarațiile pe care le-a dat în prezenta cauză, suspectul a abordat victima prin intermediul unei aplicații mobile și i-a transmis un document care conținea un text redactat, pe care urma să îl autentifice în fața unui notar public, pentru a contrazice cele declarate de către victimă. Ulterior, la data de 08.05.2023 suspectul a însoțit-o pe victimă la un birou notarial de pe raza municipiului Constanța, în vederea autentificării înscrisului menționat, document care, ulterior, a și fost depus la dosarul cauzei de către persoana vătămată, prin intermediul serviciilor poștale”, transmite DIICOT într-un comunicat de presă citat de Agerpres.
Procurorii mai spun că Paul Neagu a avut ca scop consolidarea relațiilor de prietenie cu persoane influente, cu resurse financiare considerabile…
Cei doi suspecți vor fi aduși la sediul DIICOT – Structura Centrală pentru audieri.
Editor: M.I.
Source link