Alexander Zverev, hotărâre crucială după înfrângerea în finala de la Roland Garros

Alexander Zverev a fost aproape de câștigarea primului său titlu de Grand Slam, dar a fost învins de Carlos Alcaraz în finala Roland Garros 2024. Obosit după turneul de la Paris, germanul s-a retras de la competiția „ATP 250” de la Stuttgart.

Aflat pe locul 4 în clasamentul mondial, Sascha a afirmat că nu este pregătit să facă trecerea pe o nouă suprafață de joc (de la zgură la iarbă).
„Am jucat mult tenis în ultimele săptămâni și am ajuns în finala de la Paris, unde am jucat cinci seturi grele. Simt că organismul meu nu este pregătit să treacă acum de la zgură la iarbă” – Alexander Zverev pe X (fostul Twitter).
Locul lui Zverev (era principal favorit) pe tabloul principal a fost luat de Richard Gasquet (116 ATP). Eliminat în ultimul tur al calificărilor, experimentatul francez este acceptat în optimi ca lucky loser, fază a competiției în care va da peste americanul Brandon Nakashima (70 ATP).

Alexander Zverev a câștigat 34 de meciuri în acest sezon (s-a impus la Mastersul de la Roma) și a suferit 10 înfrângeri.

BOSS Open este un turneu din categoria ATP 250 ce se desfășoară în perioada 10–16 iunie, la Stuttgart. Se joacă pe iarbă și este dotat cu premii totale în valoare de 734.915€. Campionul en-titre este Frances Tiafoe.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Comments

No comments to show.

New Bookmakers
PariuriPlus

PariuriPlus îți aduce o experiență palpitantă în lumea jocurilor de noroc online, cu o selecție variată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live. Beneficiezi de promoții atractive și de asistență clienți profesionistă. Explorează și câștigă alături de PariuriPlus!

Maxbet

Maxbet Casino - experimentează excitația jocurilor de noroc într-un mediu elegant și modern. Beneficiază de o gamă variată de sloturi, jocuri de masă și pariuri sportive, alături de servicii premium și promoții exclusive.

Favbet

Favbet Casino îți oferă o experiență captivantă de jocuri de noroc online, cu o gamă variată de sloturi și jocuri de masă, promoții atractive și asistență clienți de încredere. Descoperă distracția și câștigă la Favbet Casino!

Winmasters

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

Mozzart

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

www.ponturimeci.ro
Dreputri de autor ©️ 2024 ponturimeci.ro.
Decizia ONJN 865/24.04.2024. Interzis persoanelor sub 18 ani.