Analiză și informații pentru Aleksander Vukic v Sebastian Ofner
Aleksandar Vukic (81 ATP, 28 de ani) și Sebastian Ofner (54 ATP, 28 de ani) se vor întâlni în primul tur de la Wimbledon. Meciul este programat să înceapă pe parcursul zilei de luni, 1 iulie, fiind unul dintre cele mai echilibrate din runda inaugurală. Mai jos, aveți analiza noastră, iar la finalul ei găsiți un pronostic.
Aleksander Vukic: Forma echipei, știri și statistici
Aleksandar Vukic s-a născut la Sidney, în Australia, însă are origini muntenegrene. A început tenisul la vârsta de 6 ani, iar apoi a ajuns la Universitatea din Illinois pentru a se perfecționa. Are 28 de ani, 1,88 metri înălțime și o greutate de aproximativ 85 de kilograme. Se află în circuitul profesionist din anul 2018, iar cea mai bună clasare a fost un loc 48 în luna august a anului 2023. Vukic nu a reușit să câștige vreun turneu important, iar la Wimbledon a atins maximum turul secund în 2023. Este, totodată, cea mai bună performanță înregistrată la un turneu de Mare Șlem.
De la începutul sezonului de iarbă a jucat nu mai puțin de 12 partide. Le-a pierdut pe patru dintre ele, ultima în semifinalele de la Eastbourne, cu greu, în două seturi decise în tie-break, în fața lui Taylor Fritz. A fost un meci fără niciun break, în care și-a spus cuvântul capacitatea superioară de exprimare pe teren a americanului Fritz.
A fost unul dintre cele mai bune turnee făcute de Aleksandar Vukic. S-a impus în două seturi la Marozsan, Bublik și Nishioka. Interesant este că a ajuns pe panoul principal din postura de lucky loser, după ce pierduse în calificări chiar în fața lui Nishioka.
Sebastian Ofner: Forma echipei, știri și statistici
Dacă Vukic a atins semifinalele la Eastbourne, Sebastian Ofner a fost și mai aproape de trofeu, la Mallorca. A ajuns până în ultimul act, unde a fost învins de Tabilo (24 ATP), jucător din Chile, scor 3-6, 4-6. Pentru a ajunge în finală, jucătorul austriac a trecut de Munar, Darderi, Michelsen și Jubb.
Astfel, Sebastian Ofner a rămas fără vreun turneu important câștigat în carieră. Este un jucător care măsoară 1,91 metri înălțime și care cântărește aproximativ 81 de kilograme. Ceea ce-l ajută să se deplaseze și să acopere foarte bine terenul.
În 2017, la Wimbledon, a ajuns până în turul al III-lea. Cea mai bună performanță la un turneu de Mare Șlem a fost în 2023, când s-a calificat în turul al patrulea de la Roland Garros. La începutul acestui an a fost pe cea mai bună poziție din carieră, locul 37 ATP.
Statistica meciurilor directe Aleksander Vukic v Sebastian Ofner
Sunt trei meciuri directe între cei doi sportivi, însă niciunul nu a avut loc pe iarbă. Vukic conduce cu 2-1 în disputele cu Ofner.
Ultima partidă s-a desfășurat în 4 aprilie 2024, în optimile de finală de la Marrakech, pe zgură. Ofner era văzut ca favorit numărul 2 la câștigarea competiției, dar a fost eliminat de Vukic. Meciul a durat trei seturi, două dintre ele fiind decise în tie-break.
Celelalte două partide au avut loc în 18 iulie 2019, pe hard-ul de la Astana, victorie Vukic în trei seturi, respectiv în 2022, pe zgura de la Roland Garros, în calificări, unde Ofner s-a impus cu 2-0 (6-2, 6-4).
Cote pentru Aleksander Vukic v Sebastian Ofner
Ca un pont alternativ, puteți miza pe faputl că meciul va dura peste 190 de minute, la o cotă de 1,83 pe care o oferă Betano Pariuri Online.
Aleksander Vukic vs Sebastian Ofner Pont: Peste 42,5 game-uri
Ne așteptăm la un duel echilibrat între Aleksandar Vukic și Sebastian Ofner, cu atât mai mult acum, când ambii au arătat că sunt într-una dintre cele mai bune forme. Vukic a făcut fapte mari la Eastbourne, iar Ofner vine la Wimbledon după un turneu bun la Mallorca. Sunt doi jucători asemănători. În plus, ultimul meci direct a fost tot unul echilibrat, cu două seturi ce au avut nevoie de break-uri. Mizăm pe faptul că vor fi peste 42 de game-uri, la o cotă de 1,91 pe care o oferă Betano Pariuri Sportive.
Miza:
10/10
Cota:
1.91
Status:
In desfasurare
Source link