Analiză și informații pentru Alejandro Tabilo v Zhizhen Zhang
Turneul ATP de la Roma este cel de-al treilea și ultimul turneu Masters al sezonului disputat pe zgură și ultima mare competiție înaintea celui de-al doilea turneu de Grand Slam din 2024, Roland Garros. Marii absenți ai acestei ediții de la Foro Italico sunt Carlos Alcaraz și Jannik Sinner, iar după înfrângerile premature suferite de Novak Djokovic, Daniil Medvedev și Holger Rune, turneul pare deschis oricărui rezultat.
Ne aflăm în faza sferturilor de finală, iar în continuare ne vom îndrepta atenția asupra duelului ce-i va pune față în față pe chilianul Alejandro Tabilo și pe chinezul Zhizhen Zhang. Această partidă este programată în jurul orei 16:00, ora României, iar pronosticul meu îl veți putea afla la finalul analizei.
Cota aleasă vine din oferta Betano pariuri sportive.
Alejandro Tabilo: Forma echipei, știri și statistici
Alejandro Tabilo este al 32-lea jucător al lumii și capul de serie nr.29 al ediției din acest an de la Roma. Sportivul din Chile are un an excelent până acum, pe care l-a început într-o notă pozitivă încă din prima săptămână competițională din 2024, atunci când avea să cucerească primul titlu al carierei, la Auckland, după o finală în fața japonezului Taro Daniel. Cu toate că sud-americanul nu a fost un jucător deosebit de constant, el a mai bifat câteva rezultate bune și în săptămânile următoare, cele mai bune pe zgură. Aflat la prima prezență din carieră la Roma, Tabilo a impresionat pe parcursul ultimei săptămâni.
Zhizhen Zhang: Forma echipei, știri și statistici
Zhizhen Zhang este un tenismen chinez în vârstă de 27 de ani, ocupantul poziției a 56-a în clasamentul mondial. Sportivul chinez a evoluat mult pe parcursul ultimiului an și jumătate, devenind mai mult decât o revelație. Debutant pe tabloul principal din capitala Italiei, Zhang a impresionat plăcut, învingându-i până acum, fără să cedeze vreun set. Grație acestei performanțe, sportivul chinez va ajunge în premieră pe locul 42 în lume.
Statistica meciurilor directe Alejandro Tabilo v Zhizhen Zhang
Singurul duel direct anterior a avut loc în calificările de la Wimbledon din 2021, atunci când Zhizhen Zhang avea să se impună în două tiebreakuri identice.
Cote pentru Alejandro Tabilo v Zhizhen Zhang
Cred că ne putem aștepta la un duel echilibrat între doi jucători aflați în fața celui mai important rezultat din carieră. Pentru over 21.5 game-uri, casa de pariuri Betano vă oferă o cotă de 1.55.
Alejandro Tabilo vs Zhizhen Zhang Pont: Peste 11.5 ași în meci
Primul sfert de finală în competiția masculină de la Roma va fi unul inedit, Tabilo și Zhang aflându-se în fața celui mai important rezultat din carieră. Tabilo a înregistrat deja o premieră prin această prezență în sferturile de finală ale unui turneu Masters. De cealaltă parte, Zhang s-a prezentat din ce în ce mai bine la serviciu. Având în vedere că există premisele unui meci echilibrat între cei doi jucători, consider că acest pariu este unul valoros. Pronosticul meu merge pe over 11.5 ași în meci, pentru o cotă de 1.75. Am selectat acest meci din oferta de pariuri Betano.
Source link